Psihoterapie De Susținere

Fie că se află la birou cu terapeutul sau în lumea de zi cu zi, pacientul este încurajat să experimenteze noi moduri de a gândi, simți și se comporta. Discuția despre probleme este adesea foarte benefică în terapia de susținere, dar pe termen lung, discuția singură nu înlocuiește acțiunea. Numai prin testarea cu succes a noilor comportamente sau abilități interpersonale, cucerirea fricilor specifice sau stăpânirea sentimentelor de inadecvare, pacientul va fi cu adevărat convins că el sau ea este capabil în diverse domenii. Un lucru este să vorbești cu un băiat de 10 ani despre sentimentele lui de eșec; cu totul altceva este să-l înveți să lovească un home run când joacă baseball cu prietenii săi; aceasta din urmă experiență este cea mai probabilă să servească drept antidot la sentimentele sale de inadecvare. Poate cu excepția pacienților cu tulburări severe de personalitate, majoritatea persoanelor bolnave mintal cred că „nu sunt normali”.



Sunt luate în considerare contextul actual și factorii de stres cu care se confruntă pacientul. Când este cazul, pacientul este mângâiat și alinat de terapeut; alteori, terapeutul servește ca majorete, încurajând, hrănind, validând, lăudând sau felicitând pacientul. Totuși, cu alte ocazii, pacientul trebuie să fie confruntat cu comportamente autodistructive. Protecția, limitarea și stabilirea limitelor adecvate sunt echilibrate cu promovarea autonomiei și independenței. În mod similar, terapeutul de susținere oferă orice ajutor este necesar, dar în același timp încurajează creșterea și autosuficiența pacientului. Sugestiile, sfaturile și predarea sunt folosite pentru a ghida gândirea și comportamentul pacientului; dar, ca un bun părinte, intenția terapeutului este de a ajuta pacientul să-și atingă propriile obiective, mai degrabă decât de a înlocui planul de viață sau dorințele terapeutului cu cele ale pacientului. Spre deosebire de poziția rezervată a psihanalistului, terapeutul de susținere poate folosi autodezvăluirea semnificativă, împărtășirea gândurilor, sentimentelor sau experiențelor care îl vor ajuta pe pacient să gestioneze probleme similare în propria sa viață.

Psihoterapia De Susținere Se Bazează Pe Dovezi?

Există multe tehnici de psihoterapie de susținere care mențin și sporesc alianța terapeutică și ajută la atingerea obiectivelor psihoterapiei de susținere. Acestea includ construirea de alianțe, construirea stimei, dezvoltarea abilităților și îmbunătățirea funcției ego-ului, cum ar fi toleranța la frustrare și abilitățile de adaptare. Psihoterapia de susținere a fost dezvoltată la începutul secolului al XX-lea ca o abordare de tratament cu obiective mai limitate decât psihanaliza, care fusese anterior singurul tratament psihologic din domeniul medicinei. Schimbarea personalității și explorarea conflictelor inconștiente au fost centrul psihanalizei și psihoterapiei expresive sau exploratorii.



Ar trebui să se obțină detalii despre tratamentul psihiatric din trecut, inclusiv intervențiile psihoterapeutice. În cazul în care clientul a primit intervenție psihoterapeutică în trecut, terapeutul trebuie să înțeleagă tipul de terapie primită, detaliile ședințelor, nivelul de participare a clientului, problemele legate de alianța terapeutică, motivele întreruperii, etc. Aceste informații îl pot ajuta pe terapeut în anticiparea problemelor care pot apărea în relația cu clientul.

Strategii De Bază Ale Terapiei Dinamice De Susținere

Obiectivele psihoterapiei de susținere nu au fost de a schimba personalitatea unui pacient sau de a explora conflicte, ci mai degrabă de a ajuta pacientul să facă față simptomelor, de a preveni recidiva unei boli psihiatrice grave sau de a ajuta o persoană relativ sănătoasă să facă față unei probleme tranzitorii. Psihoterapia de susținere poate fi folosită ca tratament pentru o varietate de afecțiuni fizice, mentale și emoționale și constă într-o varietate de strategii și tehnici în care terapeuții sau alți profesioniști autorizați își pot trata pacienții. Obiectivul terapeutului este de a întări modelele sănătoase și adaptative ale comportamentelor de gândire ale pacientului pentru a reduce conflictele intrapsihice care produc simptome ale tulburărilor mintale. Ele pot include oricare sau toate, în diferite combinații, funcții mentale sau psihologice importante.



Amy se încadrează cu ușurință în criteriile de includere pentru o varietate de abordări psihoterapeutice, inclusiv, cel puțin, psihoterapia de susținere și psihoterapie psihodinamică. Decizia terapeutului de a folosi terapia de susținere ca abordare principală în tratamentul lui Amy reflectă evaluarea sa asupra realităților alegerii pacientului, limitărilor resurselor și vieții la facultate.

Cum Să Găsiți Un Psihoterapeut De Sprijin

Verbalizarea repetată a unor atitudini și experiențe neplăcute și dezagreabile îi permite clientului să se confrunte cu frica și conflictele din trecut cu tulburări interioare mai mici. Acest lucru este valabil pentru Persuasiunea grav supărată, deoarece o tehnică se bazează pe convingerea că clienții au în ei înșiși puterea de a-și modifica predispoziția emoțională patologică prin forța pură a voinței sau prin utilizarea bunului simț. Clienții, care nu au capacitatea de a-și gestiona anxietatea folosind propriile resurse și așteaptă cu nerăbdare să caute confort de la o figură parentală idealizată.



Persuasiunea este înțeleasă ca o tehnică, care se bazează pe presupunerea că clienții înșiși au puterea de a-și modifica predispoziția emoțională patologică prin puterea lor de voință sau prin folosirea bunului simț. Ca parte a persuasiunii, terapeutul poate servi ca ghid/mentor pentru a-l determina pe client să-și revizuiască opiniile și filozofiile de viață. Obiectivul persuasiunii este de a schimba atitudinile obișnuite ale clientului împotriva căruia clientul luptă cu sine și de a le oferi noi obiective și mișcări de adaptare la realitate. Este esențial ca terapeutul de sprijin să ajute pacientul să devină activ, să „facă” mai degrabă decât să „spună” sau să „vorbească despre”.

Psihoterapia De Susținere Vs CBT

Clientul este întotdeauna în centrul atenției, fluxul liber al materialului nu este esențial, iar terapeutul trebuie să fie receptiv, fără a fi intruziv. Terapeutul trebuie să învețe să folosească enunțuri facilitatoare care nu par mecanice sau nesincere. Chiar și atunci când orientarea teoretică permite principiile psihologiei de sine, care plasează empatia într-o poziție centrală, terapeuții au dificultăți în a ști ce să spună. Repertoriul răspunsurilor poate include o simplă referire la ceea ce a spus clientul în sesiunea anterioară, ceea ce îl face pe client să simtă că povestea lui este cunoscută de terapeut. Terapeutul trebuie să stăpânească modalități de a menține o conversație făcând afirmații care încurajează răspunsurile.

• Și aceste conexiuni — între gânduri și sentimente, între evenimente și gânduri sau sentimente ulterioare și între comportamentul unui individ și răspunsul celorlalți — sunt cruciale pentru capacitatea de a negocia și de a funcționa în lumea reală.
• Exemplele ar putea include mersul la plimbare, chemarea unui prieten, scufundarea în muncă, aplicarea tehnicilor de relaxare, vorbirea cu un terapeut și așa mai departe.
• Psihologia Eului se bazează pe modelul structural tripartit al minții al lui Freud, în care Eul este un mediator între impulsurile id-ului, cererea realității și stricturile supraeului.
• Terapeutul poate sfătui pacienta în mod specific cu privire la îmbrăcămintea ei, așezarea mâinilor, utilizarea limbajului în general sau formularea anumitor răspunsuri.
• Totuși, cu alte ocazii, pacientul trebuie să fie confruntat cu comportamente autodistructive.

i cann calm soothe 200mg cbd body lotion 100ml